Construi biserici într-o ţară,
Care în tării îl ridicară.
Construi şi mănăstiri frumoase,
Numai să aducă noi foloase.
Schituri sobre construi prin sate,
Pentru Domnul ele-s ca palate.
Iar fondînd cu sîrg episcopie,
A ferit un neam de miopie.
Odihneşte-n linişte adîncă –
Dumnezeu e apărat de-o „stîncă”.
Despre cine sînt aceste versuri?
Despre Ştefan cu-ale lui demersuri.
Valeriu RAŢĂ
(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)
Fost-a un sfătuitor de taină
Al lui Ştefan Mare Voievod,
A-mbrăcat duhovniceasca haină
Şi-l găsim înscris într-un izvod.
Ştie viaţa de la mănăstire…
Stareţ şi duhovnic renumit –
Iată ce a fost în păstorire,
Dar vizibil s-a deosebit.
Doritor de nevoinţe aspre,
Mi se pune-n slujba unui schit
Şi va trece-n gaură de şarpe,
Ceea ce pe mulţi i-a zguduit.
Dăltuind îndelungat în stîncă,
Şi-a făcut un naos, paraclis…
Şi ca pustnicul rigid mănîncă
Ceea ce doar Domnul i-a trimis.
El îşi primeneşte haina-i mare,
Ucenicii şi monahii săi
De sihastru sînt atraşi mai tare,
Vin la el pe diferite căi.
A primit şi darul vindecării,
Şi pe demoni de a-i alunga,
Şi, desigur, cel al alinării…
Ce avem a mai adăuga?
Că la Putna s-a păstrat chilia,
E înmormîntat la Voroneţ,
Îi rostim şi astăzi omilia –
Pentru sfîntul ager şi isteţ.
Valeriu RAŢĂ
(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)
Al tuturor românilor duhovnicesc părinte
Şi al bisericilor ortodoxe diriginte
În rugăciune, ascultare (foarte preţuite)
Găsea o potolire, dar şi gînduri diferite.
Trăise-n epoca de lungă pace şi-nflorire,
S-a ocupat de a lăcaşelor oblăduire.
Şi prima „Carte românească de învăţătură”
A tipărit… Iar limba dobîndeşte osatură…
Prin cărţile de toată seminţia căutate
Româna capătă putere, expresivitate…
Pe înţeles a explicat şi cele şapte taine,
Iar din străinătate a adus, să vezi, icoane.
În ochii lui smeriţi mereu îi scînteia credinţa,
Îl înţelegem, căci în totul îşi dădea silinţa.
Mitropolitul fost-a pentru domnul ţării sfetnic,
Aproape de popor a stat ca un stejar puternic.
Valeriu RAŢĂ
(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)
Învaţă carte la Suceava
Cu dascăli cei mai renumiţi,
Ştia a slobozi voroava
De ai Bisericii Părinţi.
Distincta lui inteligenţă
Îl şi plasează-n primul plan,
A confirmat polivalenţă
Pe continentul european.
Şi adunase cu migală
Învăţături ca teolog,
Iar dragostea i-a fost totală
Cu Dumnezeu în dialog.
Cu spirit scrie o psaltire –
În versuri este cea dintîi!…
Româna cu deosebire
A înviat pe la moşii…
„Dumnezăiasca Liturghie”,
Dar şi cîntări în „Octoih”,
A tipărit din datorie,
Nicicum să aibă un cîştig.
Iar truda lui neîncetată
Continuă şi în exil,
Cu inima-i cea diplomată
Doar răului a fost ostil.
Valeriu RAŢĂ
(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)
Lăudatul ierarh e din Suceava,
Descendent din ramură de domnitor,
El va ţine sus şi mai departe slava,
Căci de mic a fost activ, ostenitor.
Pribegind pe vaste plaiuri poloneze,
Negreşit umbla mereu cu crucea-n sîn,
Limbi străine începu să studieze,
Dar nici cînd nu a uitat că e român.
Şi-a păstrat credinţa-n suflet ortodoxă
De la preot pînă la mitropolit,
Toţi spuneau că-i cu atît de multă doxă,
Că ştiinţa teologicească a-ntărit.
Ne-a trimis şi nouă o tipografie,
Mănăstiri, biserici a restaurat…
El a tins, desigur, spre autonomie,
Dar şi poduri între clerici a creat.
Valeriu RAŢĂ
(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)
În satul Vînători, Moldova, a văzut lumina zilei,
De mică Dumnezeu s-a aciuat în inima copilei.
I-au insuflat părinţii milostenia, credinţa, postul,
În rugăciune toată viaţa îşi văzuse sfînta rostul.
Cînd turcii năvăleau barbar să prade satele din jur,
În lacrimi, prin mătănii, ea îşi întărea un suflet pur.
Trăind în peşteră ca pustnică, e fapt miraculos,
În pieptul ei mocnea o dragoste nestinsă de Hristos.
Din cînd în cînd venea la Sihla cineva să o ajute,
O observau tinzînd spre culmi spirituale nevăzute.
Din drumul său ales să se întoarcă nici să se gîndească,
Nici diavolii, spurcaţii, n-au putut măcar să o clintească.
Mînca măcriş, alune şi alte poame de prin păduri,
La urmă o hrăneau chiar păsările cu fărîmituri.
În nevoinţă aprigă a înfruntat tristeţe, frig,
Pe ploaie, pe ninsoare ea, sărmana, se făcea cîrlig.
„Mireasa lui Hristoc” – aşa a fost demult supranumită,
E cea mai mare laudă şi noţiune potrivită…
Şi schitul, dar şi peştera, îi poartă numele şi azi,
O ţine minte vîntul, urmînd-o ţanţoş printre brazi.
Valeriu RAŢĂ
(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)
De origine-i georgiană,
În robie s-a aflat la turci,
Însă scapă teafăr de prigoană,
Dacă o privire să arunci.
A deprins pictura, broderia,
Limbi străine, sigur, a-nvăţat,
Iar la Bucureşti tipografia
Domnul ţării i-a încredinţat.
În curînd la drept vorbind ocupă
Scaunul de mitropolitan
Şi nimic nu poate să-l mai rupă
De slujirea Domnului Titan.
Tipăreşte cărţile-n română –
Pentru tot poporul de-nţeles…
Niciun lucru vajnic nu amână,
Ci-i acordă mare interes.
Iscusit la scriere de predici,
Ctitor al lăcaşelor de cult…
S-au găsit să-i pună însă piedici,
Să-l bîrfească într-un mod ocult.
Condamnat la un exil pe viaţă,
Moare cu adevărat martir,
Dar efortul lui şi azi ne-nvaţă
Să discernem justul – fir cu fir.
Valeriu RAŢĂ
(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)
Retor pe la cîteva popoare,
Permanent era un călător,
El a tins mereu spre înălţare
Răspîndind mesajul arzător –
Să trăim cu toţii în unire,
Să urmăm cărarea spre Hristos,
S-aşteptăm a doua Lui venire
Aducînd pe lume mult folos.
Fapta lui e veşnic lăudată,
E izvor de calde cuvîntări…
Da, şi viaţa lui a fost sudată
Cu divinele orientări…
Împăratul îi tăiase capul,
S-a sfîrşit sărmanul ca martir,
Totuşi n-a învins atunci satrapul,
Căci biserici s-au născut în şir.
Valeriu RAŢĂ
(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)
Piatra cea de temelie,
A Bisericii făclie
Este sfîntul care-a dat
Lumii crez adevărat.
Plin de Duh şi cunoştinţe,
A împrăştiat seminţe.
Cît a tot povăţuit,
Pe Hristos doar L-a slăvit.
Condamnat barbar la moarte
(Că lumină-n jur împarte!),
Azi cu aur este scris
Numele-i în mod deschis.
Valeriu RAŢĂ
(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)
S-a umplut de har şi magica credinţă,
La apostolie – cel dintîi chemat…
Creştinismul l-a adus la biruinţă
Pe pămîntul geto-dacilor bogat.
A purtat din loc în loc plăcuta veste
Că Iisus Hristos din morţi a înviat…
Cine astăzi se apucă să conteste
Că Iisus Hristos nu ne-a lăsat?
A zidit biserici ca necesitate
Şi cuvîntul Domnului a semănat…
Îndemnînd mereu la sfînta unitate,
Şi popoare spre credinţă a-ndrumat.
A adus pe plaiul nostru o lumină,
Dar păgînii aprigi le-au crucificat…
Rugămintea noastră nu se mai termină:
El să fie-n veac de veac glorificat.
Valeriu RAŢĂ
(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)
VALERIU RAŢĂ 