În ajun de Anul Nou

Ah! iarna peste plai domneşte

Şi-i pretutindeni în ecou,

Cînd anul vechi se risipeşte,

La uşă bate Anul Nou.

 

Pe mine tînga mă apasă,

Doar am făcut un mic total,

Mă zbat ca peştele în plasă,

De parcă-s înecat la mal.

 

Acuma sînt, o, Doamne sfinte,

Al Tău un corigibil rob,

Mai sînt în schimbul de cuvinte

Acel ce răul dezaprob.

 

Făcusem însă şi risipă,

Şi nu prea am avut curaj,

Dar mă luase-I sub aripă –

Schimbat-am prostul anturaj.

 

Să mă supun poruncii Tale,

Mi-a fost adeseori cam greu,

Dar m-ai luat la trei parale

Şi iată cred în Dumnezeu.

 

Iar slava Ta mă tot conduce,

Ca să ating rîvnitul ţel –

Să merg ducînd aceeaşi cruce

Pe care ai murit – un Miel.

 

Se-aprinde-n inimă dorinţa

În faţa Ta să mă descos,

S-asculţi acuma pocăinţa

C-am fost întru cîtva pe dos.

 

Mă simt mai plin de bunătate –

Ajuns la cumpăna-ntre ani,

Aş da averi şi bunuri toate

Să fie oamenii…  umani.

 

Talantul meu va fi-n lucrare,

De Tine deci supravegheat,

Şi văd cum soarele răsare

În viaţa mea întemeiat.

 

Şi că apuc o cale dreaptă,

În semn de mulţumire, spun:

– În Anul Nou, ce-n prag aşteaptă,

Voi fi ca Tine, Doamne, bun…

 

 

Valeriu RAŢĂ

 

(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)

 

 

Anul vechi

Anul vechi mai are-n calendare

Doar o zi, o filă i-a rămas,

Totuşi pînă cînd va fi retras,

Să vedem ce fost-a ca atare,

De am mers cu el oricînd în pas.

 

Da, Păstorul ne-a purtat de grijă,

Şi pe toţi ne-a binecuvîntat,

Fapte bune a încurajat –

Fiecare şi-a făcut o nişă,

Devenind la suflet mai bogat.

 

Doar bazîndu-ne pe o credinţă,

Am trecut prin multe greutăţi,

Ca s-avem în cele patru părţi

O temeinică făgăduinţă

Fără gratuite vanităţi.

 

Cu nesaţ sorbit-am noi cuvinte

Sensul cărora-i de mult folos,

Drumul nostru fost-a cam pietros,

Dar am ascultat de un Părinte

Şi în viaţă am găsit un rost.

 

Am primit nenumărate daruri

Şi de Duhul Sfînt am fost ghidaţi,

Au venit la noi surori şi fraţi

Ca să uite vicii şi amaruri –

Au şi fost de-acuma lăudaţi.

 

Am fructificat minutul, clipa,

Spiritul de chivernisitor,

Aruncînd priviri în viitor,

Nu am stat lenoşi, fumînd cu pipa,

Ci am dat dovadă de onor.

 

Am avut şi roade mult bogate,

Ce-am visat întocmai s-a-mplinit…

Calmul fost-a nemaipomenit,

Iar regresele-s neînsemnate,

Căci Acel de Sus ne-a sprijinit.

 

N-am trăit ca aristocraţia,

Viaţa noastră e un dar sublim,

Scopul – numai ca să construim,

Ne cuprinde însă nostalgia:

Anul vechi cu toţii îl iubim.

 

 

Valeriu RAŢĂ

 

(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)

 

Readucerea la viaţă a fiicei lui Iair

Iair, fruntaş la sinagogă,

Rugă zelos pe Împărat,

Căci numele îi este-n vogă,

Iar sprijinul de neglijat:

 

„Ajută-mi fiica – e pe moarte

Sau poate chiar a şi murit,

Doar Tu, Iisus, le poţi pe toate,

Avînd un suflet bun, candid…”

 

Mergînd pe jos cu El spre casă,

O grijă îi luă din timp –

A trebuit ca sănătoasă

S-o facă pe-o femeie-n cîmp.

 

Concomitent veni o veste

Că fata tînără s-a stins,

Nădejdea magică mai este

În Domnul Cerului distins.

 

El a venit cu-ntîrziere,

Dar de succes e încrezut,

Excluse orişice părere

Că o greşeală s-a făcut.

 

La prima Lui examinare

A zis că fata doarme tun…

Apoi: „Un vis acum îl are –

Să plîngeţi nu e oportun…”

 

Cu glas blajin o îndemnară:

„Fetiţo dragă, să te scoli!”

Ea s-a sculat… Ieşi afară,

De parcă n-a ştiut de boli.

 

„Să-i daţi ceva ca să mănînce”,

A spus Iisus la bun rămas…

Şi iar în jurul lui se strînge

Mulţimea – n-are nici popas.

 

Iair în lume răspîndeşte

O bucurie de nespus,

Aceasta numai dovedeşte

Ce mult crezuse în Iisus.

 

 

Valeriu RAŢĂ

 

(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)

 

Zece leproşi au fost vindecaţi

Domnul nostru întîlnise în călătorie

Zece inşi bolnavi de lepră – gravă maladie.

 

– Învăţatule, fă o minune pentru noi,

Au strigat aceia, stînd departe de convoi.

 

– Mergeţi şi vă arătaţi la preoţii din sate…

Şi de-odată trupurile lor se fac curate.

 

Un samaritean se-ntoarse şi dăduse glas –

Îl slăvea pe Domnul că l-a scos dintr-un impas.

 

– Nu au fost de boala pielii curăţaţi toţi zece?

Unde sînt ceilalţi? Eu văd că inima li-i rece…

 

Tu ridică-te, credinţa ta te-a mîntuit…

E păcat că nouă oameni nu i-au mulţumit.

 

 

Valeriu RAŢĂ

 

(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)

 

 

Vindecarea unui bolnav de lepră

De pe munte cobora Iisus Hristos.

Iar în calea Lui îi iese un lepros.

 

– Doamne, dacă vrei poţi să mă curăţeşti…

– Pot… Deci, tu de-acum cu sănătate eşti…

 

Cazul ista nu vei spune nimănui…

Iar netrebnicii să-şi pună pofta-n cui…

 

Mergi la preot şi-i dă darul rînduit…

Însă vestea repede s-a răspîndit…

 

N-a ţinut sărmanul limba după dinţi,

Neglijînd atît de clare rugăminţi.

 

Domnul fu oprit să intre în cetăţi,

Dar iubit era la fel ca-n alte dăţi…

 

 

Valeriu RAŢĂ

 

(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)

 

 

Exorcizarea băiatului lunatic

Iisus coboară de pe munte,

La poale L-a oprit un om,

Şi-I spune grija-n amănunte

Că fiul său are-un simptom:

 

„El face spume des la gură,

Scrîşneşte dureros din dinţi,

Încremeneşte o figură

De-ţi pare că-i ieşit din minţi.

 

Se vede: diavolul lucrează,

Am fost cu el la ucenici,

Dar boala lui accelerează,

De-aceea am venit aici.”

 

Şi Domnul a cerut să-l vadă

Pe cel bolnav de somnambul,

Ca singur bine să se-ncreadă

Că bietul suferă destul.

 

Băiatul palid vine-n faţă

Şi tremură că-i speriat…

Iisus cu vorba-I îndrăzneaţă,

Să-l vindece s-a apucat…

 

Pe duhul rău din fiu îl scoate,

Şi-l izgoneşte în neant,

Iar pe băiat, salvat de moarte,

Îl protejează garantat.

 

Porniţi fiind la drumeţie,

Învăţăceii rog răspuns:

„De ce la ei a fost să fie

Că ghinionul a pătruns?”

 

Măritul Împărat răspunde:

„Puţin de tot voi aţi crezut,

Credinţa mişcă şi un munte,

Mai trebuie să ai statut…

 

Deci, numai cu dumnezeirea,

Cu rugăciune şi în post

Veţi căpăta voi însuşirea

Cum niciodată n-a mai fost.”

 

 

Valeriu RAŢĂ

 

(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)

 

 

Pilda fiului risipitor

Să vă spun: doi fii avea un tată,

Moştenirea lor era bogată.

 

Într-o zi mezinul zice dur:

– Tată, eu de-acuma sînt matur,

 

Dă-mi doar partea ce îmi aparţine

De avere şi… rămîi cu bine.

 

Eu în lumea largă voi să plec –

Să te-mpotriveşti ar fi în sec.

 

Bietul tată îi satisfăcuse

Cea dorinţă, dar se indispuse.

 

Prîslea pungile de bani luă

Şi de-acasă repede plecă.

 

Într-o ţară s-a oprit, străină…

Ici a şi uitat de disciplină…

 

Petrecea mereu între femei,

Se scurgeau năvalnic banii grei.

 

Cheltuia în van, cu repezeală

Şi, desigur, fără socoteală.

 

A ajuns să n-aibă niciun ban,

A ajuns să pară un golan.

 

Hainele pe corp erau deci rupte,

Fălcile îi devenise supte…

 

După zeci şi sute de erori,

S-a-ntocmit să pască rîmători.

 

Îi hrănea cu roşcove, iar ele

Pentru porci erau doar bunicele.

 

Lîncezit de foame, în sfîrşit,

Să se-ntoarcă-n ţară s-a gîndit.

 

Nu se ştie ce-i venise-n minte,

Dar îşi amintise de părinte.

 

Fu de-acord să-i fie un argat,

Numai ca să aibă de mîncat.

 

Iată-l se apropie de casă,

Tatăl îl zăreşte… Lucrul lasă

 

Şi domol îi cade pe grumaz –

Mîngîiere fără de răgaz.

 

Fiul zice: – Tată bun, mă iartă,

Fie-ţi milă de-o sărmană soartă.

 

Eu sînt gata să îţi fiu ca rob,

Ce-mi vei spune momentan aprob.

 

Pentru tată e o sărbătoare,

Ordonă să-ntindă masa mare.

 

Să se taie viţeluşul gras

Şi să cînte cei cu voce, glas.

 

Fiului i-a dat îmbrăcăminte,

Un inel, de cel de înainte.

 

Îi găsise bune încălţări,

Dint-acele ce-s de peste mări.

 

Iată vine cel mai mare frate,

Vede masa plină de bucate.

 

Tatălui îi spune el aşa:

– Te-am slujit, nicicum de-a afişa.

 

Niciodată n-ai tăiat viţel –

Doar şi eu îţi sînt un sufleţel.

 

El fiind de ani cu desfrînate,

Tu îi dai acum să aibă toate.

 

– Fiule, ai fost mereu cu mine

Tot ce am doar ţie-ţi aparţine.

 

Trebuie să şi ne bucurăm

Că pe cel pierdut şi mort l-avem.

 

*  *  *

 

Să vă amintiţi cîte odată

Că trăieşte aşteptînd un Tată.

 

Să vă amintiţi în ceasul greu,

Că există bunul Dumnezeu.

 

 

Valeriu RAŢĂ

 

(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)

 

Zaheu, vameşul

Iisus venise la Ierihon

Într-adevăr, deci nu era un zvon.

 

Iar vameşul, cu numele Zaheu,

Voia să-L vadă – Fiu de Dumnezeu.

 

Era bogat, dar chipul lui – mărunt,

Un neajuns avea – era prea scund.

 

A hotărît să urce-n sicomor –

Să-l vadă bine pe Învăţător.

 

Ştia la sigur că va trece El

Pe-aici şi-L va vedea măcar niţel.

 

Iisus ajunge iată sub copac,

Ridică ochii: stă Zaheu pe crac.

 

– Coboară-te, şi fă-o repejor,

Acasă du-Mă, să vorbim cu spor.

 

Mulţimea îl mustra pe păcătos,

Bogatul însă merse bucuros,

 

În casa lui îi spuse lui Iisus:

– De ici încolo mita am exclus.

 

Voi împărţi averea la săraci,

Restitui banii ce îi am în saci.

 

– De astăzi sufletul ţi-i mîntuit,

A zis Hristos destul de mulţumit.

 

Zaheu se umple de cerescul har,

Voroava nu-i fusese în zadar.

 

 

Valeriu RAŢĂ

 

(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)

 

 

Vindecarea orbului din Ierihon

Mergea mulţimea după El pe stradă,

De-acum era să iasă din oraş,

Dar nu se-ncumeta nicicum să scadă,

Căci fiecare e de Domn atras.

 

Şi Bartimeu, în starea lui umilă,

Că-i orb, de-odată a strigat:

„Iisuse, Fiul lui David, ai milă!…”

Iar cineva de-alături l-a mustrat.

 

Cu toate astea orbul mai repetă,

Cu insistenţă, iarăşi dat-a glas:

„Iisuse, fă isprava Ta concretă,

Căci omul cel mai jalnic am rămas.”

 

Hristos pe orb îl cheamă mai aproape,

Şi-i zice să-ndrăznească – are văz…

De bucurie – nu cumva să-L scape –

Şi Bartimeu în urma Lui a mers.

 

 

Valeriu RAŢĂ

 

(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)

 

 

Vindecarea băiatului orb din naştere

Băiatul orb în faţa templului, la poartă,

Şedea şi se gîndea la jalnica lui soartă.

 

Iisus din Nazaret atuncea l-a văzut

Şi doi-trei paşi spre dînsul grabnic a făcut.

 

Un ucenic, uimit, pe Domnul îl întreabă:

„Dar cine-i vinovat, că nu pricep o boabă?

 

Copilul sau Părinţii au păcătuit?”

„Desigur, nimeni, zise Cel de sus vădit.

 

Aceasta s-a-ntîmplat ca nouă să arate

Lucrările lui Dumnezeu nenumărate…

 

Deci, trebuie cît ziuă este să lucrez,

Căci sînt Lumina Lumii – iată demonstrez.”

 

Şi a scuipat în tină chiar de dinainte,

Apoi l-a uns cu ea pe ochi ca un părinte.

 

I-a zis să meargă să se spele-n Siloam,

Băiatul îl ascultă fără mult tam-tam.

 

Iar dup’ această scăldătoare, iată vede,

Vecinilor ciudaţi nici nu le vine-a crede.

 

Cînd unii îl întreabă, cum de are văz?

Răspunde că Iisus oricînd i-a fost un crez:

 

„Hristos e salvatorul, El m-a uns cu tină,

De-aceea văd, că ochii mei absorb lumină.

 

Vă chem, sărmani ca mine, bucuroşi veniţi

La Domnul nostru Bun credinţă să sorbiţi.”

 

Dar fariseii nu îl cred… Părinţii cheamă

Ca ei să le răspundă şi să n-aibă teamă.

 

Ştiind că fiul lor din naştere e orb,

Nici nu-şi dădură seama c-a scăpat de morb.

 

Sau poate se temeau şi au răspuns: „E-n vîrstă

Şi singur las’ să spună, treacă în revistă.”

 

„O spun a cîta oară că mi-a pus un boţ

De lut pe ochi şi n-am făcut deloc negoţ.”

 

Aşa a zis băiatul – calm, cu bunătate…

Perfizii l-au blamat în rînduri repetate…

 

Dar orbul neclintit va crede-n Dumnezeu,

Căci vede el acum prin tainic procedeu…

 

 

Valeriu RAŢĂ

 

(Volumul Cu Dumnezeu în fiecare zi, Chișinău, 2016)